INVITATIE LA TAIFAS: 

Tema:

“Puterea informala in marile companii. Intalnirea dintre cultura organizatiei si valorile nationale.”

Key speaker: 

Andrei STAMATIAN

Cine este Andrei Stamatian?

Andrei Stamatian a absolvit Stanford University in Statele Unite ale Americii in iunie 2000. A obtinut aici o diploma cu distinctie si onoruri in economie si specializare secundara in inginerie industriala.

In perioada 2003-2004 a urmat prestigioasa scoala de afaceri INSEAD in Franta unde a obtinut o diploma de MBA. In 2010 respectiv 2011 a urmat programe corporate la IESE Business School - University of Navarra respectiv London Business Scholl.

Dupa absolvirea Universitatii Stanford in Statele Unite, a lucrat in consultanta de afaceri in Silicon Valley iar dupa experienta europeana de la INSEAD si-a inceput cariera de bancher in Romania. 

A fost Project manager intai in HVB apoi in Reiffeisen. Si-a continuat cariera in Reiffeisen, pana la pozitia de Director de Proiecte Strategice, dupa care a devenit Presedinte al Reiffeisen Banca pentru Locuinte.

Din 2011 Anndrei Stamatian este Prim Vice-Presedinte CEC Bank.

****

Invitatie la reflectie:

Atunci cand o organizatie mare “colonizeaza” un teritoriu nou, ea vine cu pachetul ei de practici si valori, cu propria ei cultura organizationala.

In noul spatiu geografic ea se intalneste cu “spiritul general al unei natiuni”, cum il numea Montesquieu in “L’esprit du lois”.

Felul de a intelege si de a face lucrurile al angajatilor locali ai unei corporatii provine din softul mental colectiv al societatii in care acestia traiesc.

De multe ori, peste aceste doua dimensiuni, de organizatie si nationala, se mai suprapun si radacinile culturale ale managerului.

Putem intalni, astfel, o companie cu capital austriac, manager ceh si angajati romani - de exemplu - care poate functiona perfect sau, dimpotriva, poate fi sfasiata de paralelismul cultural al actorilor implicati.

“In epoca noastra postcoloniala, strainii care vor sa schimbe ceva intr-o societate trebuie sa negocieze pentru interventiile lor. Negocierea are mai multi sorti de izbanda daca partile implicate inteleg ce sta la baza diferentelor lor de perspectiva.”

Geert Hofstede - “Culturi si organizatii”

Prezentarea lui Andrei Stamatian vorbeste despre puterea informala dintr-o organizatie mare.

Pe final va lansa spre dezbatere, plecand de la experientele lui organizationale in diverse contexte culturale, cum si cat cultura unei corporatii puternice poate influenta si sa fie influentata de cultura unei tari. 

Cum influenteaza si cum este influentata Romania in valorile ei profunde de catre corporatii?

****

In subtext, va rog sa considerati ca tema secundara de reflectie, modul in care noul val de tineri educati, cu experiente culturale occidentale pot influenta si schimba Romania. 

Vor face ei masa critica pentru a se constitui in “val”, in “noii pasoptisti”?

Raspuns D. Oprea la Disolutia Statului

România la taifas

Prezentarea domnului Răzvan Orășanu ”Disoluția statului modern și disoluția statului românesc” note personale

Am participat cu interes în 8 ianuarie a.c., pentru mine întâia oară, la o reuniune a grupului de dezbatere și reflexie România la taifas, înființat de domnul Mugurel Stan. Am onorat invitația domnului dr. soc. Bruno Ștefan la prezentarea ilustrului domn Răzvan Orășanu, cu tema Disoluția statului modern în general și disoluția statului românesc în particular și la dezbaterile provocate de aceasta.

Pe parcursul derulării evenimentului am adresat următoarea întrebare: ”Care dintre categoriile avuție națională și produs intern brut considerați că este mai apropiată de definirea generică a statului?” Întrebarea mea a creat o perioadă de liniște și a permis lectorului să își continuie prezentarea dincolo de momentul în care participanții au ridicat primele întrebări și obiecții. Însă răspunsul s-a lăsat așteptat, așa că după o vreme, în care luările de poziție au reapărut, mediatorul mi-a acordat din nou cuvântul.

Mi-am permis să amintesc succint definiția produsului intern brut. Desigur că există mulți specialiști care ar putea să corecteze enunțul meu, însă eu am arătat că produsul intern brut reprezintă calculul, mai de grabă contabil integrat la nivel național, al realizării activităților de producție, servicii și comerț desfășurate de un stat pe perioada unui exercițiu financiar de un an. Cifre seci de orice interpretare a implicării populației (...în lipsa poporului...) în respectivele operațiuni financiare. Vorbitorul, cel mai tânăr ministru al guvernului Tăriceanu (președinte AVAS la 24 de ani, consilier al primului ministru), insista în prezentarea sa asupra sustragerii agenților economici, persoane fizice și juridice, de la plata impozitelor datorate statului, fapt care aduce administrația publică centrală în situația de a fi lipsită de reursele necesare pentru susținerea programului guvernamental aferent respectivului exercițiu bugetar. Nu am negat această realitate, însă mi-am adus aminte de perioada în care legislația financiară și bugetară avea lacune...orientate, de perioada în care parteneriatele era necesar să fie...orientate, cât și despre perioada în care ridicarea la cote insuportabile a taxelor, impozitelor și formalităților de înființare și operare a afacerilor mici și mijlocii a orientat această piață către dispariție.

Am amintit că, ”pe vremea noastră” când învățam economie – politică, deci socialistă, centralizată și neorientată către piață și profit -, profesorii noștri ne spuneau despre ceva ce semăna cu păpușile Matrioșca: producția vândută și încasată, venitul național net, dar și avuția națională.

Prima categorie era relevantă pentru întreprinderi (de stat, dar mă refer la perioada trecerii de la economia extensivă, de tip stalinist, la economia intensivă, numită în zilele noastre management integrat, un concept nou chiar și pentru bătrânele companii private și multinaționale, pe care le-am întâlnit în ”ultima vreme”), cât și pentru ramurile industriale/ economice respective (care astăzi s-ar numi producători/ prestatori/ furnizori pe flux sau, respectiv, orizontali; toți plătitori ai unei cote diferențiate de impozit pe circulația mărfii, reținut la încasarea sumelor plătite de achizitor!), ca grupuri economic coerente în cadrul economiei centralizate. A doua categorie, venitul național net, cuprindea producția vândută și încasată, însă reprezenta corecția realizărilor financiare ale economiei (centralizate, socialiste) în urma calculării pierderilor de ramură și a scăderii părții din venitul național (astăzi, produs intern brut) redistribuită către cetățeni (centralizat prin alocații, asigurări, pensii). De 25 de ani învățăm să eludăm din calcul acea parte a bugetului de stat care ar fi bine să fie redistribuită către cetățeni, ca materializare a abordării liberale (?) exprimate exclusiv prin produsul intern brut. Cea de a treia categorie, avuția națională cuprindea venitul intern net, veniturile nete din comerțul exterior (provenite atât de pe piața CAER, cât și din vânzările/ prestațiile statului român pe alte piețe sau către alte state, decât cele membre CAER!), precum și valoarea bunurilor din patrimoniul național. Acestor bunuri li se adaugă valori considerate perene pentru tânărul popor român, deci avuția națională include: căi de transport, căi de comunicație a mesajelor scrise/ vorbite/ fotografiate/ filmate, arhive patrimoniale/ comerciale/ artistice/ științifice, resurse naturale de suprafață, resurse naturale subterane evaluate și neexploatate, monumente naturale, munți/ păduri/ văi/ forme de relief deosebite, monumente istorice, opere de artă – scrise, pictate, fonotecate sau filmate -, practică juridică, cutume comerciale și populare (pierdute odată cu reorganizarea teritorială și strămutarea etnică interregională, oltenii din Ardeal și Moldova  și reciproc, spre pildă), educația generală și instruirea de specialitate, arte și meserii altele decât cele învățate prin sistemul național de educație (numite astăzi meserii vocaționale), personalități-reper ale istoriei/ societății/ artei/ științei (paradoxal, în anii 80 începuseră să revină semi-oficial în atenția unui anumit public personalități epurate în anii 30, 40, 50, 60, 70...).

Pentru că îmi pun singur întrebări, mă văd nevoit să îmi răspund singur. Eu cred că avuția națională se apropie mai mult de definirea unui stat. Un stat este mai mult decât cifra (variabilă întotdeauna) a comerțului desfășurat pe teritoriul sau în legătură cu teritoriul său. Eu cred că nu este stat acea comunitate umană care se evaluează pe sine exclusiv prin mijloace contabile, iar germenii disoluției se află în această practică de ”reformare” a sistemului integrat de la unul de consistență națională, la unul de relevanță contabilă. Taxele și impozitele au fost întotdeauna ”datorate cezarului”, indiferent cine a fost acesta în etape istorice. Să judeci disoluția statului prin neplata impozitelor sugerează o analiză incompletă.

Prezentarea la care mă refer a făcut trimiteri și la apariția statului-națiune în urma celebrei păci westfaliene, în secolul al 18-lea. Unitatea poporului în considerarea apartenenței la o națiune îl întărea pe conducătorul acelei națiuni în poziția optimă de a conduce statul respectiv, adică populația, teritoriul cu mijloace și resurse, precum și colectarea contribuției cetățenilor la bunăstarea, dar și la serviciile colective, cum sunt apărarea, sănătatea, educația și îngrijirea socială.

Trasarea granițelor în urma păcii semnate la sfârșiturile războaielor europene a fost și va rămâne schimbătoare. Motivul rezidă în natura teritoriului rezultat din abordarea westfaliană: teritoriile recunoscute de instituțiile internaționale ca fiind atribuite statelor-națiune cuprind în toate cazurile comunități minoritare naționale, în cele mai multe cazuri minorități reciproce. Vreau să spun că statul-națiune, în ce privește organizarea și funcțiunile administrative, nu ajunge în situația de disoluție atunci când încrederea populației majoritare în conducătorul națiunii respective scade. În asemenea cazuri, influența cetățenilor majoritari dintr-un stat-națiune se extinde asupra coetnicilor minoritari din celălalt/celelalte state-națiune, conducând în cele din urmă la retrasarea frontierelor de stat și schimbarea statutului populațiilor sedentare din majoritare în minoritare. Spun că statul nu își alterează natura și modul de funcționare odată cu scăderea produsului intern brut dintr-o anumită regiune. Natura statului nu se alterează nici la scăderea valorii avuției naționale a unei populații, care astfel devine din majoritară în minoritară pe același teritoriu și în administrarea acelorași resurse generice.

Funcționarea statului nu se schimbă, se schimbă doar traseul frontierelor de stat! Populației devenită minoritară i se impun valorile nemateriale ale populației devenite majoritare, valorile proprii intrând, în cel mai bun caz în conservare, iar în cel mai rău caz în asimilare/ negare/ eradicare. Astfel văd răspunsul la întrebarea despre disoluția statului, ca și concept general.

Citind în cheie națională românească pasajul de mai sus, avem în față variantele principiale pe care conducerea statului român le are în fundamentarea politicii/ strategiei de stat și diseminarea interesului național în domeniile ”de linie”, pentru care își organizează propriul aparat administrativ central și local. Fie continuă, consolidând și conservând avuția națională (așa știrbită, cum se găsește la un anumit moment istoric); fie cedează, renunțând la o parte din valorile construite și câștigate prin exercițiile bugetare din diversele epoci istorice, dar și la fundamentele de simțire națională care le-au susținut pe acestea, în ciuda realizării unor ”produse interne brute” insuficiente, în urma războielor sau calamităților naturale; fie recuperează, dezvoltând și revitalizând avuția națională din statul-națiune România, dar și regăsindu-și valorile din teritoriile pe care au ajuns să trăiască minoritarii aparținând acelorași repere valorice și rădăcini culturale.

Consider că este absurd și denotă o aculturalitate generalizată să pună cineva problema recuceririi (?) teritoriilor locuite de etnici români sau de comunitățile strâns înrudite cu aceștia, cum sunt istroromânii, macedoromânii și meglenoromânii. Risc oprobiul unei părți a cititorilor aducând în discuție aceste perspective, însă îmi vine în ajutor conjuctura politică internațională la care România ia parte prin Organizația Națiunilor Unite, Uniunea Europeană, Cooperarea Economică la Marea Neagră și prin alte acorduri de cooperare umanitară internațională.

Ca stat membru al Uniunii Europene, România contribuie alături de celelalte state membre la reducerea tensiunilor reciproce generate ca urmare a păcii westfaliene. Abordarea europeană a spațiului comun, a asigurării liberei circulații a capitalului, a mărfurilor și a cetățenilor peste granițele westfaliene reprezintă o valoare comună, națională și individuală, poate insuficient înțeleasă de cei care refuză acordarea drepturilor depline ale cetățenilor unionali români pe teritoriile istorice ale statelor-națiune. Contextul acordului Schengen devine neclar în lumina recentelor evenimente violente de pe teritoriul european și limitrof acestuia. Faptul de a nu asuma aceleași responsabilități în păstrarea siguranței și ordinii publice pe teritoriul comun european ca și statele europene mai vechi, în contextul expansiunii fenomenului de represalii pe baza tensiunilor coloniale istorice, ar putea conduce la orientarea către reținere a României cu privire la adoptarea acordurilor Schengen și Euro. Mai puține drepturi înseamnă și mai puține obligații, după un sfert de veac în care am fost ”adaptați din mers, prin tranziție” de la valorile naționale la un set de valori străine de istoria și cultura noastră, europeană încă din antichitate.

Există studii demografice, istorice și geopolitice din care rezultă existența ca populație sedentară sau ca diasporă a unor comunități dintre cele menționate anterior, la mare depărtare de granițele actuale ale României. Nu se pune problema alipirii acestor teritorii aparținând unor state naționale suverane, cu care România are relații bilaterale sau/și este parteneră în cadrul sistemului Organizației Națiunilor Unite, al Consiliului European sau ale altor organizații specifice sau regionale. Conducerea țării noastre ar putea căuta și ar trebui să găsească un avantaj de cooperare cu țările sau grupurile de state care cuprind comunități cu valori comune poporului român. Punctele comune de interes deschid calea unor proiecte bi- și multilaterale cu aceste state.

Cu privire la creșterea randamentului de încasare a impozitelor și taxelor, corelată cu recuperarea valorii de reprezentare a cetățenilor români în Parlamentul României și Parlamentul European, îndrăznesc să cred că încrederea cetățeanului român, care face afacerea sa să meargă, poate fi recuperată printr-un mix de măsuri:

a) Îi rog pe cei mai apropiați profesional de formularea corectă a măsurilor de restructurare să aibă în vedere stabilizarea (și nu ”legarea de glie”) a unor afaceri complemetare în toate unitățile administrative locale ale țării noastre, inclusiv în zonele frontaliere. În felul acesta s-ar putea revitaliza, inclusiv prin asimilare, o parte de avuție națională cu privire la arte și meserii, cutume, rețele de comunicații, patrimoniul local.

b) Stimularea economiei generatoare de clasă de mijloc prin cote de taxare unice și nuanțate, după caz, se realizează cu ușurință prin intermediul aleșilor, care, în condițiile de mai sus, ar primi o responsabilitate mai mare pentru electoratul local reprezentat în deliberativ.

c) Probabil că cel mai puternic stimulent pentru achitarea taxelor și impozitelor la bugetele locale și centrale ar veni din renunțarea la votul universal și înlocuirea acestuia cu un sistem de vot proporțional: adică votul individului ar putea fi ponderat cu câtimea cu care acesta participă la realizarea bugetului în urma exercitării ocupației sale înregistrate oficial (introducerea votului universal în locul votului proporțional a dat naștere încleștărilor din Hong Kong – ”o țară-două sisteme”, în asimilare...).

Acest lucru ar fi benefic și pentru readucerea avuției naționale ca indice național preferat. Este foarte delicat (contabilicește) să compari tone de orz, cu cămăși, cu tractoare, cu tone-kilometru, cu precizia sondajelor sociale, cu rezultate sportive și artistice mondiale, cu vieți salvate, cu referințe științifice în publicații de specialitate sau cu credibilitatea și prestigiul personal. Am mare încredere că un aparat logico-matematic nuanțat prin mijloacele tehnice și informaționale actuale (fără să le estimez pe cele din viitor) ar putea acorda cu o acuratețe acceptabilă cota de reprezentativitate pentru fiecare cetățean român sau străin membru al comunității tradițional-istorice românești. Atunci când vor simți că realizările lor personale sunt importante pentru țara lor, cetățenii români vor plăti impozite și vor vota pe aceia care îi ajută pe fiecare să ducă o viață demnă și decentă, așa cum și-o dorește fiecare.

Acesta este punctul meu de vedere la realizarea de facto a societății bazate pe meritocrație. Cine stabilește meritele și cine știe cine este mai meritos decât celălalt? Cum poți preveni divergențele dintr-o comunitate cu  sisteme axiologice paralele sau corupția?

Este statutul român în disoluție sau în evoluție?

Dan Ion OPREA

ing., dr.ec., cae

15 ianuarie 2015

CRIZA STATELOR

INVITATIE LA ROMANIA TAIFAS

Invitat: Razvan Orasanu 

TEMA: Disolutia statului modern in general si disolutia statului roman in particular

Cine este Razvan Orasanu?

Razvan Orasanu a fost cel mai tanar ministru din istoria Romaniei, la 23 de ani devenind presedintele AVAS, dupa un an petrecut in calitate de consilier al premierului Tariceanu. 

A absolvit London School of Economics, a lucrat pentru Shell Business Consultancy la Londra, iar apoi a fost asistent pentru Haute Ecole de Commerce (HEC – Paris). 

A continuat sa lucreze in calitate de consilier de stat pe probleme economice al Premierului Tariceanu pana in decembrie 2008, apoi a fost selectat de Institutul Fondului Monetar International pentru un training la Washington. 

Ulterior a lucrat pentru Consiliul Concurentei (ca director de cabinet) , pentru Banca Mondiala (in calitate de consultant local) si asistent pentru profesorul Tom Glynn, profesor la Harvard Kennedy School, actualmente director Massport. 

A petrecut doi ani la Harvard Kennedy School, studiind la un Master in Politici Publice, iar revenit in tara a fost Director de Cercetare pentru Societatea Academica din Romania, iar apoi Director Executiv al Institutului de Studii Populare.

****

Invitatie la reflectie:

Dincolo de ciclicitatea fireasca a cresterilor si descresterilor economice, recenta criza plecata de la “cooperativa” imobiliara a zguduit lumea prin amploare si prin aspectul ei global. 

S-a vorbit adesea despre o criza morala si/sau o criza de indredere, despre “lebede negre” - evenimente impredictibile cu un impact covarsitor, posibil de inteles ulterior dar imposibil de previzionat. Se descopera, naiv, cresteri nefiresti de cifre, “baloane” care s-au spart sau care urmeaza sa explodeze. Care vor fi acelea? Cand va fi urmatoarea replica a cutremurului? Care va fi magnitudinea?

Provocarea lui Razvan Orasanu este pe masura: STATELE! Urmatoarea criza va fi criza statelor!

Daca in prezentarea trecuta corporatiile erau comparate cu “Invincibila armada” - flota de razboi alcatuita din vase grele de lupta, strivite de usoarele fregate britanice, statele pot fi comparate cu niste uriasi pe picioare de lut.

Superbirocratizate, suprareglementate, statele rostogolesc datorii imense, suspenda orice libertati de piata necontrolabile de ele, se infasoara in legi stufoase si taxe in exces, introduse ori de cate ori se mai identifica o nevoie sau isi mai acopera o scadenta.

Cetatenii cer, totusi, state “puternice”, care sa le garanteze dreptul la sanatate, la educatie, asistenta sociala, locuri de munca si care sa le asigure securitatea colectiva. 

Oamenii platesc pretul prin taxe mari, educatie “dirijata”, expunere la coruptie si birocratie excesiva si ingradiirea libertatilor individuale pana la cote absurde.

Statele puternice ar trebui descarcate de responsabilitati care nu le revin, flexibilizate, reformate profund, intarite, dar CINE SA ISI ASUME COSTUL REFORMEI?

Dar sa vedem care este perspectiva lui Razvan Orasanu?

*****

Provocarea lui Razvan Orasanu:

Va invit la o tema de reflectie legata de organizarea statului roman si modalitatea in care el poate fata fata realitatilor secolului XXI. 

Vom dezbate esenta unui stat, functionarea unor servicii publice esentiale si viitorul statului roman, prefigurat prin modalitatea actuala de alcatuire. 

Vom analiza intr-o dezbatere prelungita atent toate sistemele : sistemul de taxe si impozite, sistemul bugetar, sistemul de transport, sistemul de aparare, sistemul de ordine publica, sistemul de educatie, sistemul de pensii, etc.

Provocarea la primul ROMANIA LA Taifas 4 feb 2009

Think thank GEST

Scapa cine poate sau scapam pe cine putem?

Pamantul arata vazut noaptea din avion ca un fruct urias napadit de o panza de lumina.

Cuvintele pe care le asociem cu perioada pe care o traim:

nesiguranta

panica

lacomie

criza

isterie

americani

arabi

evrei

rusi

chinezi

ingrijorare

comunism

agitatie

rapiditate

Ceva s-a intamplat in America. Am ridicat in slavi liberalisnul, profitul, concurenta, democratia, lobby-ul, Casa Alba, Pentagonul si le-am oferit un cec in alb.

Relatiile solide sunt incercate in momentele de criza profunda

Ion Iliescu este un comunist nedisimulat pana la moarte. Noi nu ii credem pe rusi nici cand ne fac daruri, stim ca ceva a fost amputat si ceva a suferit mutatii importante in sufletul lor slav dupa 100 de ani de Lenin, Stalin, Hrusciov, KGB sau GRU. Nu deranjeaza asta spiritul pragmatic-mercantil al lui Schroder si nici camembert-ul nu refuza mucegaiul pietei rosii.

Ii mai iubim pe americani?

Europa, ruda saraca, are acum un cuvant de spus? Dati-mi un punct fix si va rastorn universul. Gasiti un om care sa vorbesca europeneza cu Ramsfeld si America ne va lua in seama. Pana atunci, mica, cu sinapse nemielenizate, Europa sare in sus cu G20 ca sa intre in cadrul ecranului. 

Sarkozy danseaza cu Merkel valsul european contra-naturii relatiei istorice dintre doua culturi care se diferentiaza major plecand de la un simplu sarut pe obraz.

Este dispusa China sa plateasca o parte din factura la curent? Curent crisis! Sau tine banii la ciorap ca sa cumpere pamant in Africa, acolo nu a ajuns criza imobiliara si nici cea energetica.

Ce cauta Medvedev in America Latina? Ce-a cautat in Georgia? Ce cauta la Kremlin?

Exista PetroEURO?

12 sau mai multe familii?

Mai poate exploda mamaliga?

Are Romania o elita constienta de propria ei existenta? Se pot depasi interesele personale pentru a gasi soltii de grup? Ne mai putem gandi la viitor? Ne-am “mancat” deja recolta din anii viitori? S-au terminat resursele? Am baut banii copiilor si nepotilor nostri? Daca nu noi, atunci cine? Where is the money?

Exista o criza economica, de resurse sau doar una morala? 

In momentele de criza, apa involbureaza fundul lacului si ies la suprafata gunoaiele, mortii de pe fundul baltii, descompusi de uitare si ignorare. Acele lucruri care nu se pot tine ascunse mai mult de un ciclu istoric, apar acum la iveala. 

Fiecare om are pretul lui, ne spunea profesorul de analiza. Care este pretul dumneavoastra? Cu cat se mai da un suflet, o constiinta?

S-au vadut de-a lungul istoriei bucati din zidul Berlinului, aer din piata revolutiei portocalii, bucati din catifeaua ceha sfasiata de tancurile sovietice, Omagile lui Ceausescu, Alaska, Petrom, Romtelecom, bancile, aluminul, otelul. 

Nu am dat moneda din mana. O fi bine, o fi rau? Depinde pe cine intrebi. Daca ii intrebi pe unguri ei zic ca ar fi fost bine sa o schimbi la timp pe EURO; daca ii intrebi pe bulgari ei spun ca, oricum, nu ajuta; italienii, britanicii, danezii au lasat ciocul mic.

Se redistribuie:

influentele

averile

sperantele

banii

terenurile

creditele

bancile

increderea

iluziile

Se ruineaza:

constructiile

bancile

bursa

publicitatea

imobiliarele

mila

increderea

speranta

Bogatii vor fi mai bogati sau faliti, saracii vor fi tot saraci iar clasa de mijloc, tinerii cu salarii de 1-2000 de EURO,  masina in leasing ( Ford, Skoda sau Toyota ) teren cumparat cu credit la banca, workoholici, 1 copil, divortati sau necasatoriti, cu traininguri si team buildinguri – victime colaterale.

Revin:

Extremismul

Comunismul

antisemitismul

antiamericanismul

euroscepticismul

Iliesti

Nastasi

Stalini,

Zeus

despotii luminati

demagogii

hotii

talharii

revolutionarii

oportunistii

Ne-am lasat prostiti si manipulati, am baut sucuri cu aspartam de la dozatoare, am mancat mase plastice, am inghitit pumni de medicamente, ne-am facut credite si pentru capacele de la veceuri, ne-am lasat copiii nesupravegheati pe internet, la jocuri video si la Cartoon Network, nu ne-am vandut tara, ne-am vandut tara, am jucat la Caritas, FNI, Safi, Bursa, am votat raul cel mai mic, am platit primul produs si al doilea la jumatate de pret, ne-am lacomit, ne-am europenit, ne-am americanit, ne-am taiat copacii, ne-am vandut bancile, resursele, pamanturile, industria, comunicatiile, sufletele.

Si pentru toate astea a venit scadenta!  

RASPUNS M.STAN INVINCIBILE ARMADA

Prezentarea lui Cristian porneste cu abordarea unei industrii pe care el o cunoaste foarte bine ca insider: tehnologiile medicale.

 Studiul de caz pe care l-a propus a fost relatia dintre General Electric si Siemens, pe acest segment de industrie.

 Competitia R&D intre cei doi giganti a avut aparenta unei intreceri autiste, care nu a tinut cont de semnalele din piata. Departamnetele de cercetare ale celor doua corporatii s-au intrecut in lansarea de prototipuri de scanere performante si aceasta undeva pana in anul 2010, ca si cum in acest timp pe aceasta piata globala nu ar fi fost nicio criza.

 In 2010 intrecera "pe ramura" s-a oprit.

De fapt, nu mai este nevoie de nicio competitie. Toti ceilalalti 17 competitori din industrie au fost cumparati de unul sau celalalt sau au dat faliment. Piata tehnologiilor medicale are acum doar doi mari actori: GE si Siemens.

Raman pentru mine niste nelamuriri si semne de intrebare:

1. Piata tehnologiilor medicale este atipica pentru ideea generala de piata. In Europa clientii pentru inaltele tehnologii sunt guvernele nationale iar aceste guverne se misca dupa logica politica a alcatuirii bugetelor proprii.  

 Oare nu au intuit cei doi giganti ca acestea isi vor taia din bugetele pentru sanatate sau, pur si simplu, niciun factor de management din conducerea celor doi nu a avut curaj sa zica STOP JOC?

2. In acest moment pare ca R&D nu mai este o miza la fel de mare pentru cele doua companii. Bugete de cercetare exista dar acum pare mai avantajos sa cumperi patente noi sau chiar companii care au o dezvoltare peste un anumit nivel. Concluzia dezbaterii de la Taifas este ca nu conteaza cine inregistreaza patentul, conteaza cine este in stare sa produca aparatul si sa il vanda.

Exista un nivel de dialog/intelegere intre competitori in cea ce priveste politica de lansare de noi tehnologii?

3. Mai este sanatatea publica o prioritate pentru ei sau doar profitul inregistrat? Tendinta este aceea de a aduce la conducerea companiilor fosti CFO, oameni pentru care lansarea unei tehnologii noi, revolutionare, poate fi mai paguboasa decat comercializarea unui produs mai vechi, cu un face lifting, si sa actioneze in consecinta.

4. Generalizand,  in conditiile in care industriile mari sunt supuse aceluias tip de coagulari, in ce masura mai sunt statele nationale un partener pe masura pentru corporatiile lider de sector. Isi mai pot ele manifesta cu succes rolul dereglementator si de control? Cine mai poate discuta de interese de stat in fata strategiilor de profit ale corporatiilor?

5. Ce ne rezerva viitorul din aceasta perspectiva?

Semnalez spre reflectie doua perspective care au legatura cu subiectul:

Prima vine din numarul din octombrie - noiembrie 2014 al editiei romanesti a revistei Foreign Policy unde apare un interviu cu europarlamentarul FIDESZ Gyorgy Schopflin. Acesta incearca sa dreaga busuiocul maghiar si vorbeste despre i-liberalismul premierului ungur Victor Orban.

Am vorbit la Taifas despre modelul de strategie nationala a Coreei de Sud legata de parteneriatul stat companii pentru a avea o lista de produse si companii lider mondial. 

Iata cum priveste politicianul maghiar situatia din Ungaria:

"Se poate observa ca in ultimii patru ani Ungaria a cheltuit in jur de 6 miliarde de euro in rascumpararea  unei mari parti din activele si firmele care au fost privatizate in anii 1990 si 2000. Cred ca strategia sa este de a crea campioni nationali, sa genereze acumulare de capital in Ungaria pentru a putea spune multinationalelor "nu poti face acest lucru, pentru ca distruge valoare". 

Am pus langa acest interviu un altul din ultimul numar al revistei Q Magazin, cu academicianul Mircea Malita. Intr-o maniera surprinzatoare pentru mine, domnia sa prezinta o perspectiva asupra interesului national pe care va invit sa o explorati. Interviul poarta un nume sugestiv, "Romania si-a cedat suveranitatea"

RASPUNS LA PROVOCARE INVINCIBILE ARMADA PROF S. CHELMU

Invincibila Armada si Competitia Corporatiilor

 Foarte interesanta tema propusa! 

 Conceptul de invincibila armada a intrat in istorie si este emblematic pentru ceea ce poate genera o concentrare prea mare de forte, administrata eronat, in contra-timp cu actiunile altor factori interesati. 

 Competitia corporatiilor poate avea atat efecte benefice (preturi si produse competitive, diversificarea ofertelor, transfer si acces rapid la inovatie si progres tehnologic), cat si efecte negative (concentrare prea mare de resurse, monopolizarea pietelor, distrugerea micilor intreprinzatori, drenarea resurselor financiare in paradisuri fiscale, vulnerabilizarea sociala, riscuri de somaj si chiar fenomenul de ”stat captiv”).    

 Intr-adevar, in lipsa unor reglementari, a unui stat eficient si bine organizat, volatilitatea pietelor poate provoca efecte sociale nedorite.

 Mai au marile corporatii flexibilitatea sa navigheze un mediu economic turbulent ? 

 Opinia mea este ca NU. 

 De fapt, o au, dar este putin probabil ca o vor folosi. Argumentatia o leg de raspunsul la intrebarea urmatoare.

 Au marile capitalizari bursiere raspunsuri absolut predictibile la evenimente economice?  

 Opinia mea este ca NU.

 Consider ca lectia pe care trebuie sa o invatam din esecul invincibilei armada este ca totul, insist TOTUL în economia mondial de azi, se bazeaza pe incredere:

-       Increderea actionarilor ca marile corporatii fac ce trebuie pt a face profit;

-       Increderea bancherilor ca marile corporatii stiu ce fac pt a face profit;

-       Increderea statelor ca marile corporatii fac bine economiei nationale;

-  Increderea publicului ca marile corporatii contribuie la binele si la interesul general;

-  Increderea corporatiilor in propriile forte si in capacitatea de a lua deciziile potrivite, la momentul potrivit.

 Contextul actual si istoria recenta destul de agitata referitoare la comportamentul imprevizibil al marilor actori statali, financiari si economici subminează constant această încredere. 

 Consecința este ca fiecare mare actor economic a depășit etapa în care se considera ”prea mare pentru a cădea” (”to big to fail”) și caută fie să-și păstreze status-quo-ul si consolideze pozitia, fie să schimbe: regula/jocul/partenerul/produsul/tara/board-ul/aliatii/etc.

 Politica riscurilor calculate și asumate este paradigma in care se consolideaza noua economie globala. O formulare mai neacademica a ce se intampla acum, cred ca este urmatoarea: ”corporatiile isi dau mana peste glob pentru a-si imparti noi zone de profit”.

Ce se intimpla cu R&D in cadrul multinationalelor tehnologice ?  

 Se dezvolta exponential. Domeniile tehnologice sunt noul vest salbatic al economiei globale. IT&C, nanotehnologii, robotica, tehnica spatiala, energiile curate..toate acestea sunt domenii care pot genera valoare adaugata mare si pe termen scurt – exact ce doresc actionarii. 

 Competitia in domeniul inovarii este mult mai acerba in cadrul multinationalelor decat in mediul universitar sau in sectorul public.

 Intr-un final pot legislatorii sa adopte o pozitie rationala in fata multinationalelor pentru a stimula economia? 

 Opinia mea este ca DA.

 Rational este: sa nu le respingi sau sa le faci concurenta artificiala, ci sa co-interesezi multinationalele in a contribui la economia nationala – prin taxe si impozite, prin locuri de munca, prin aport tehnologic, prin implicare in dezvoltare sociala si proiecte locale, etc.

Intelept este sa reduci vulnerabilitatea fata de puterea lor – prin consolidarea sectorului IMM national, prin investitii in economia sociala (asa numita ”economie cu fata umana” orientata pe om si bunastare, nu pe profit si exploatare), prin dezvoltarea unei economii de tip ”back-up” care sa fie capabila sa mobilizeze resursele si oamenii in proiecte durabile. 

INVINCIBILA ARMADA SI COMPETITIA CORPORATIILOR

INTALNIRE ROMANIA LA TAIFAS

Invitat: Cristian Toader

Tema: INVINCIBILA ARMADA SI COMPETITIA CORPORATIILOR


Cine este Cristian Toader?
  Cristian Toader holds a PhD from Univ Paris Sud, a Master in International Business from Ecole Nationale des Ponts et Chaussees and an Engineering Degree in Nuclear Applied Physics from University of Bucharest.

 He brings 20 years of experience in working with multinational teams in Management, Sales, Marketing, Corporate Finance and Technologies Development.

 As a HiTech Consultant Cristian supported digital networks and embedded electronics in the Media/Telecom and respectively the Automotive Industries.

 For the last 10 years he worked with General Electric Healthcare where he became an expert in Strategic Marketing applied to Healthcare Technologies.

 He has received Marie Curie and Landsteiner management awards as a recognition for implementing a global GE best practice in business analysis respectively as Finance Leader and as Price Manager in Europe
Middle East and Africa.

 He repositioned the premium Computed Tomography business line in Europe winning market share and improving profitability.

 Last but not least Cristian has lead General Electric Medical Systems as the Country manager for Romania and Moldova were he advocated for a transparent business environment and earned 9 points of share in Radiology.
Cristian is currently developping several medical projects in Romania in the fields of Cardiology and Oncology.


****
Invitatie la reflectie:

In 2014, Premiul Nobel pentru Economie a fost acordat francezului Jean Tirole, doctorat in economie la MIT, in prezent director al Institutului de Economie Industriala in cadrul Universitatii din Toulous.

Cele mai importante studii ale sale explica modul in care trebuie intelese si reglementate industriile in care opereaza doar cateva companii puternice.

 Multe industrii sunt dominate de un număr mic de companii importante sau doar de una singura, care detine monopolul pe o anumita piata. In lipsa unor reglementari, a unui stat eficient si bine organizat, aceste piete pot provoca efecte sociale nedorite, cum ar fi preturi mai mari decat cele justificate de costuri sau companii neproductive care supravieţuiesc prin blocarea intrarii pe piata a unor noi competitori.

 Analizele lui Tirole despre companiile cu putere mare pe o anume piata furnizeaza o teorie unitara care se bazeaza pe intrebari legate de politicile de stat, si anume: cum ar trebui guvernele să gestioneze fuziunile dintre companiile mari si cum ar trebui autorităţile centrale să reglementeze monopolurile.

In Romania, lupta cu coruptia specifica perioadei de capitalism salbatic postrevolutionar si politicile fiscale impovaratoare a slabit major capacitatea capitalului autohton. Marile companii par a fi singuerle care profita de marea curatenie si au capacitatea prin eficienta si mecanisme financiare ingenioase sa faca fata crizei.

In plan global, miza este repunerea in discutie a suprematiei STATULUI asa cum a fost el gandit dupa pacea de la Vestfalia.


*****
Provocarea lui Cristian Toader:

Intr-o economie in care Bill Gates este partial de acord cu Thomas Piketty, ( Nota noastra: un economist a carei interpretare a capitalismului se intalneste adesea cu perspectivele lui Marx) si in care criza declansata de creditele subprime inca se simte este dificil sa regasim incredere in viziunea pietelor de capital. Consecintele au
trecut de mult de pietele bursiere si dezbaterea pe care o propunem vizeaza evolutia multinationalelor.

Mai au marile corporatii flexibilitatea sa navigheze un mediu economic turbulent ? Au marile capitalizari bursiere raspunsuri absolut predictibile la evenimente economice? Ce se intimpla cu R&D in cadrul multinationalelor tehnologice ? Intr-un final pot legislatorii sa adopte o pozitie rationala in fata multinationalelor pentru a stimula
economia?

Pentru a comenta acest subiect propunem un caz de studiu in General Electric si competitorul lui cel mai apropiat SIEMENS cu focus pe tehnologiile medicale.