RESURSELE MINERALE ŞI RĂZBOIUL – ŢEL ŞI INSTRUMENT (II)

ROMANIA LA TAIFAS:

Geologia Politica sau jocul de GO pe harta resurselor

Miercuri 22 iunie, ora 18.00 

Key speaker:

    Prof. dr Emil CONSTANTINESCU

Prof.dr Emil Constantinescu

CONTROLUL PAŞNIC AL URANIULUI

Atacul nemţilor şi riposta englezilor pentru apa grea de la Narvik au trecut neobservate la începutul celui de-al Doilea Război Mondial. După ce americanii au câştigat cursa cu Germania pentru fabricarea bombei atomice, s-a putut înţelege valoarea apei grele. 

Tragediile de la Hiroshima şi Nagasaki au înspăimântat lumea, dar au reuşit să menţină un echilibru al terorii, „coşmarul nuclear” împiedicând trecerea de la Războiul Rece la unul efectiv, care să implice folosirea armelor nucleare. 

A început însă o competiţie acerbă pentru zăcămintele de uraniu folosite ca o sursă mai ieftină pentru termocentralele nucleare producătoare de energie electrică. Această competiţie a fost însoţită de o acţiune generală a guvernelor şi a societăţii civile pentru stoparea proliferării armelor nucleare. 

La conferinţa comună a Academiei Mondiale de Artă şi Ştiinţă şi a Puwgash de la Split, am avut ocazia să coordonez un panel în care un laureat al Premiului Nobel pentru fizică a precizat că singura posibilitate de a elimina pericolul unei conflagraţii nucleare este controlul combustibilului nuclear, deoarece tehnologia producerii bombelor nucleare este astăzi nu numai la îndemâna statelor, dar şi a unor organizaţii teroriste. 

NOILE RĂZBOAIE ALE PETROLULUI

Cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea a continuat cu războaie regionale, locale sau interne pentru petrol şi alte resurse minerale strategice. În anii ’70 când producţia de petrol a S.U.A. a început să scadă, căutând să evite declinul pe care îl cunoscuse Imperiul Britanic când s-a diminuat producţia internă de cărbune, Statele Unite s-au orientat spre resursele de petrol din Orientul Mijlociu. 

În discursul său despre „Starea Naţiunii”, preşedintele Carter preciza: „Dorim ca poziţia noastră să fie absolut clară: o încercare din partea oricărei forţe din afară de a prelua controlul asupra regiunii Golfului va fi considerat un atac îndreptat împotriva intereselor vitale ale S.U.A.”. Această ameninţare va fi transpusă în practică de succesorul său la preşedinţia S.U.A. – George Bush, care va interveni rapid atunci când Kuwaitul va fi atacat de Irak. 

Din punct de vedere strategic militar, distrugerea exploatărilor de petrol ale adversarilor s-a dovedit a fi un obiectiv tactic, ca şi autoincendierea propriilor instalaţii pentru a nu cădea în mâna inamicului. Existau precedente, din Primul şi al Doilea Război Mondial. Cele mai spectaculoase au avut ca teatru de război chiar România, care în perioada Primului Război Mondial era cel mai important producător european. 

Inginerii români care lucrau la sondele companiei anglo-americane de pe valea Prahovei le-au incendiat pentru a nu cădea în mâna armatei germane, atunci când aceasta ameninţa ocuparea Munteniei. În cel de-al Doilea Război Mondial, sondele din valea Prahovei au fost bombardate de aviaţia anglo-americană în urma unui lung raid aerian plecat din Africa de Nord, pentru a împiedica, de asemenea, alimentarea cu petrol a armatei germane.

În timpul războiului dintre Irak şi Kuwait, din anii secolului trecut, pierderile au fost uriaşe, fiind transformate în fum peste două miliarde de barili de petrol. 

Am avut ocazia să parcurg, însoţit de o coloană militară pusă la dispoziţie de emirul Kuwaitului, această zonă de deşert, după înlăturarea minelor amplasate de armata lui Saddam Hussein şi să-mi imaginez, la faţa locului, amploarea pagubelor descrise de oficialii kuwaitieni. 

Un alt război regional, de data aceasta dintre Irak şi Iran, a avut ca miză concurenţa acerbă dintre cele două ţări producătoare de petrol din Golful Persic şi s-a soldat cu mari distrugeri umane şi materiale.